Αποτελέσματα Αναζήτησης
Find local businesses, view maps and get driving directions in Google Maps.
Romanian Police is part of the Ministry of Internal Affairs and is the state’s specialized institution designated to defend the fundamental human rights, public and private property, to prevent and detect crime, to preserve public peace and order, according to the law.
19 Ιαν 2024 · A declarat venituri modeste când lucra la poliție, iar acum, împreună cu soția, are un teren 520 de mp în Slobozia și un apartament în București. Mai e proprietar pe 14,2 ha de teren achiziționat în 2017 și 2021 cu peste jumătate de milion de lei luați de la CEC Bank și cu sprijinul Fondului Național de Garantare.
Poliția Română (Inspectoratul General al Poliției Române — IGPR) este principala instituție pentru aplicare a legii din România - instituție specializată a statului care exercită atribuții privind prevenirea, descoperirea și cercetarea în condițiile legii a tuturor infracțiunilor.
Activitatea Poliției Române constituie serviciu public specializat și se realizează în interesul persoanei, al comunității, precum și în sprijinul instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii.
11 Δεκ 2021 · The recognition of electoral rights for women and the validation of equality in political and civil rights did not have as a natural consequence the equitable representation of women in elected ...
New infrastructure projects worth more than €1.5 billion are expected to be delivered in Romania's regional cities this year, while in Bucharest work will.