Αποτελέσματα Αναζήτησης
Opera poetică a lui Mihai Eminescu. Alături de volumele cuprinzând traduceri din limbi străine, piese de teatru, încercări beletristice, un rol important îl au edițiile cu versuri (antume și postume). Poeziile au fost publicate in revista “Familia”.
■ noroiul care mi-a pictat obrajii și retina ■ nu-i așa departe, o jumătate de oră de la gară ■ scrisoare către cel ce nu-mi mai sunt ■ Când viaţa nu se-ncheagă în montură ■ înțelegerea nu crește după numărul cuielor bătute în limbă ■ Luna se ascunde și se face frig
6 Οκτ 2024 · Găseşti 208 Poezii despre Viaţă scrise de autori amatori din întreaga lume.
Adesea, cei mai buni poeți au ales structura poemelor din patru strofe pentru a -și exprima sentimentele și preocupările sufletești. În următoarele compoziții, care variază de la sonetul clasic până la structuri libere și poezii scurte, veți găsi mesaje inspiratoare despre iubire și viață.
14 Μαρ 2013 · Se spune că poezia este sufletul nostru, prin urmare este viaţa noastră. O societate cu adevărat superioară scoate la lumină din sufletul său poeţi din cei mai buni, care ajung apoi să cucerească o lume întreagă prin cuvânt. Poezia a fost mereu un mijloc de delectare spirituală şi intelectuală, fapt pentru care este considerată ...
La ce oare dansa s-a nascut pe lume, O sarmana frunza pe oceanu-n spume, O sarmana umbra, orfana si slaba, De care-n multime nimenea nu-ntreaba? Din zori pana-n noaptea neagra si tarzie O vezi printr-o alba perdea stravezie Cum mereu lucreaza... s-abia pane goala, Frig si insomnie, lacrime si boala.
29 Ιαν 2014 · Trei teme esențiale pot fi desprinse din poezia lui Mihai Eminescu, în jurul cărora se grupează elementele universului său: natura, dragostea și istoria. 1) Natura este una tipic romantică. Ea îi apare poetului sub două înfățișări principale.