Αποτελέσματα Αναζήτησης
"Acum 10 ani te gândeai că noi vom ajunge să ne dăm împreuna?"樂 Așa a început Raliul Brașovului pentru mine si Onofrei Mircea, anul trecut Normal că nu :)) și îmi mențin răspunsul, chiar dacă,...
Improvizează un monolog de circa 1 minut pe care ai putea gur”, și substantivul să-l auzi rostit de către: logos, care are sensul a) un vânzător ambulant de înghețată; de „cuvânt”, „discurs”. b) o prezentatoare TV obosită; c) un turist străin rătăcit. Scrierea funcțională. Instrucțiunea Amintește-ți! 12.
„ Podul ” este o nuvelă filozofică scrisă de Mircea Eliade în decembrie 1963 și publicată în anul 1966 în revista Ființa românească din Paris (Franța), apoi în volumul La țigănci și alte povestiri, tipărit în 1969 de Editura pentru literatură din București.
1 Ιαν 2001 · Este extrem de interesantă scrierea lui Devi şi asta pentru că autoarea nu vorbeşte doar despre iubirea ei care apare ca un boboc pentru Mircea, aceasta prezintă totodată o lume pe care am putut-o cunoaşte şi din paginile romanului lui Eliade, India anilor 1930 sub dominaţie colonială britanică.
25 Νοε 2023 · Volumul de povestiri publicate sub titlul „În numele tatălui", scrise de Natalia Onofrei, a fost lansat, sâmbătă, la Muzeul Național al Bucovinei, în prezența autoarei, prezentat de prof. univ. dr. Elena Brîndușa Steiciuc. În fața unei audiențe numeroase, prof. Steiciuc a mărturisit că „prima lectură a cărții a fost un ...
Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte, La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!
1 Ιαν 2001 · Fascinantă şi conversaţia sa din cafenea cu "profesorul de logică", referindu-se la Nae Ionescu, alt nume de care aflăm abia după ce ieşim din şcoli şi pe care nici profesorii nu-l cunosc, un geniu în esenţă pură, un exemplu despre cum trebuie să arate un îndrumător, un profesor care n-avea conduită universitară", tocmai ...