Αποτελέσματα Αναζήτησης
5 Μαΐ 2021 · Cumva fericirea – atât de căutată – pare să existe undeva, într-un rezevor universal aflat într-un loc ascuns, de unde picură (sau chiar se revarsă) asupra unor norocoşi ai soartei. Evident că psihologia nu putea să ocolească acest concept.
Pentru Aristotel, fericirea nu consistă din trecerea cu brio a unui examen sau distracția împreună cu prietenii. Filosoful antic gândea că ea îți stă sub semnul întregii vieți, a cât de bine ai trăit. Pentru el, fericirea era un obiectiv esențial, și nu doar un simțământ de moment.
Fericirea este o stare mentală de bine, fiind caracterizată de emoții pozitive sau plăcute, de la mulțumire la bucurie intensă. Diferite abordări biologice, psihologice, religioase și filozofice s-au străduit să definească fericirea și să identifice sursele sale.
Pentru unii oameni, fericire înseamnă să citești ce vrei fără întrerupere, pentru alții, să vizitezi orașe noi, iar pentru alții, să cumperi tot ce îți doresc. Explicații mai profunde ale acestei țări au dat cei mai cunoscuți filosofi ai lumii, dar și definițiile lor sunt diferite.
Pentru unii, fericirea poate fi definită ca o stare emotională pozitivă, cum ar fi bucuria sau entuziasmul. Pentru alții, fericirea poate fi mai mult decât o stare emoțională, ci un mod de viață sau un scop în sine.
Fiecare dintre ei se identifica rand pe rand cu o imposibilitate. Ori asta nu face oare din fericirea insasi doar o himera pentru naivi? Isi mai au macar rostul incercarile de a defini cai intortocheate si impregnate de absurditate pentru atingerea ei?
7 Ιουν 2021 · Aristotel a pus și el, dar printr-o abordare mai pragmatică, fericirea (eudaimonia) în centrul eticii sale și s-a concentrat pe ghidul de viață pentru realizarea ei: calea de mijloc, evitarea extremelor, moderația și cumpătarea.
